Skip to main content

25.01.2023

Autoritățile române anunță pentru 2023 măsuri de ajutor pentru categoriile cele mai afectate de scumpiri. Una din principalele întrebări este, însă, dacă măsurile sunt sustenabile pe termen lung, dacă ce e pe hârtie și în declarații politice se întâmplă și în realitate, scrie Europa Liberă România.

George Jiglău, lector universitar la UBB Cluj-Napoca și cercetător la Centrul pentru Studiul Democrației, spune că, în România, problema politicilor publice în domeniul social este una de fond: oferă doar asistență, nu și oportunități.

„E această modalitate de lucru a statului, de a interveni strict din perspectiva venitului. Celor care nu au venituri să își acopere nevoile, le dăm bani, în mână, sau vouchere. Le dăm oamenilor bani, dar ei tot săraci rămân. Unii nici nu vor să muncească, dar noi le dăm bani. Genul acesta de acțiuni nu fac decât să rostogolească sărăcia.”

Anca Sinea, coordonatoarea Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), afirmă că nici aceste vouchere, dar nici celelalte măsuri de până acum nu îi fac pe oameni să își schimbe comportamentul de consum.

„Oamenii știu că primesc bani sau prețuri plafonate. Dar problema este calitatea locuințelor, consumă prea multă energie, iar măsurile nu sunt construite să răspundă la chestiunea consumului”, constată experta ORSE.

Doar măsurile de compensare și plafonare, fără campanii de promovare a modurilor de reducere a consumului, nu fac decât să pompeze bani într-un sac fără fund, afirmă Anca Sinea:

Ajutoarele și compensările ne amorțesc conștiința și inițiativa. Politicienii spun ‘noi am dat’, raportăm pe hârtie, oamenii spun ‘e bine că se dau compensări, putea să fie si mai rău, merge și așa’, dar problema de fond rămâne nerezolvată.”

Citește articolul complet.

Leave a Reply