Un proiect derulat în premieră la nivel național, inițiat de către Centrul pentru Studiul Democrației, una dintre cele mai importante organizații care contribuie la studiul sărăciei energetice în România. Scopul acestei inițiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel național și de a oferi expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populației.
Observatorul Român al Sărăciei Energetice
Noutăți

Sărăcia energetică în urbanul mic: ce rol pot juca școlile?

Sprijin pentru Primăria Tulcea în diagnosticarea sărăciei energetice

O perspectivă asupra soluțiilor de combatere a sărăciei energetice în Municipiul Petroșani
Despre proiect
Sărăcia energetică este o provocare importantă și un fenomen complex, ce necesită resurse substanțiale și cu un grad ridicat de sofisticare pentru combaterea eficientă a acestuia. Sistemul actual de ajutorare a celor aflați în situație de sărăcie energetică exclude în continuare multe gospodării în nevoie.
De fapt, direcționarea greșită a ajutoarelor este una dintre principalele probleme ale sistemului existent.
Prin Observatorul Român al Sărăciei Energetice, aducem la aceeași masă experți de vârf din diverse domenii relevante pentru subiectul sărăciei energetice din România.
Misiune și valori
Observatorul Român al Sărăciei Energetice este un proiect derulat în premieră la nivel național, ce constă în formarea unui organism multidisciplinar dedicat de experți, având MISIUNEA:
- Să contribuie la creșterea capacității instituțiilor-cheie de luare a deciziilor
- Să faciliteze un dialog public informat
- Să sprijine procesul legislativ complet și elaborarea normelor de aplicare
- Să asigure o comunicare strategică directă cu actorii relevanți
Echipa
Grupul de specialiști cuprinde experți de top în domeniile lor de activitate, bine conectați cu subiectul sărăciei energetice atât la nivelul cercetării academice, cât și al dezbaterii publice.

Anca Sinea

George Jiglău

Corina Murafa

Andreea Vornicu
Ce facem
Observatorul Român al Sărăciei Energetice are trei obiective principale. În primul rând, își propune să contribuie la o înțelegere cât mai completă a sărăciei energetice în România, luând în calcul toate fațetele și provocările acestui fenomen complex. Pentru a face acest lucru, dezvoltă un dialog informat cu specialiști din domenii diferite și analizează date și realități din teren.
În al doilea rând, ORSE sprijină instituțiile publice în procesul de luare a deciziilor, prin analize și propuneri concrete care pot sta la baza unui cadru de intervenție eficient, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
În al treilea rând, urmărește atent evoluțiile de la nivel european legate de sărăcia energetică, pentru ca politicile naționale să fie aliniate cu angajamentele europene privind sustenabilitatea și incluziunea socială. În același timp, aduce în atenția factorilor europeni situațiile și nevoile reale din România, contribuind astfel la politici publice mai bine adaptate la realitate.
Sărăcia energetică în România
Sărăcia energetică este o problemă complexă care afectează milioane de gospodării la nivel global – inclusiv în țările dezvoltate.
În Europa Centrală și de Sud-Est, fenomenul este mai grav decât în statele din vestul continentului.
În România, veniturile scăzute, locuințele ineficiente energetic și consumul ridicat de energie duc la un risc crescut de sărăcie energetică. Pandemia Covid-19 și criza prețurilor ridicate la energie au acutizat sărăcia energetică în România. Jumătate dintre gospodării sunt afectate de sărăcie energetică, adică se află în incapacitatea de a-și asigura necesarul de energie pentru încălzire, iluminat etc. la standarde adecvate sau suferă de pe urma facturilor mari la energie.